a venit înfricoșătoarea Judecată de apoi, vi se va lua și pânea cea de toate zilele stă scris în sfânta scriptură de nemernici nenorciți – post negru și rugăciune. Să faceți foamea de nemernici ce vi s-a scris că sunteți.
Că li s-a zis acum mii de ani că se va face ceva și că vor fi nimiciți. Și că atunci când picăm în groapă sufletul nostru trăește, dar al nu mai trăiește.
Că li s-a zis la contentu’ de la sfânta scriptură că sabia e oțelită de măcel împotriva lor.
Că li s-a zis că se va face ceva și nici nu se va mai face.
Că li s-a luat partea din viața veșnică.
Că ce s-a zis s-a zis, ce s-a zis s-a făcut și ce s-a făcut nici nu se va mai face.
Că li s-a zis că țara e plină de măcel și vărsare de sânge.
Și uite că așa a și fost, că aicia se va ajunge.
C-ar fi putut să facă lucrurile altfel.
Dar li s-a urcat la cap intelighența lor de nemernici.
Și s-a dat foc din cer peste oameni prin bombardamentele SUA-UE-NATO.
PS – am niște niște spume pe mine dimineața, că nici nu pot să-mi beau cafea fără zic rugăciunea: Căcatul cu ochi traian băsescu. Care a crezut că vine revoluția portocalie a PD-L (partidului democrat liberal evreiesc), și vreun guru spiritual din Bucovina, da a venit înficoșătoarea Judecată de apoi. căcatule cu ochi care ești tu căcat cu ochi.
Iar crede ievreiii că ie intelighențe. Și iar deschide gura în spațiul publică să zică iei cum stă treaba. Să monitorizeze iei actele de rasizm în europa. C-a descoperit iei cu intelighența lor că ie genă criminală în germani, printr-un studiu de acu câțiva ani.
Inteligențele dreacu ce ie. Dă îndărătnici nemernici.
Această scrisoare a fost trimisă și prin Poșta Română, ca să mă asigur că ajunge, și ca nu cumva să se zică că nu s-a luat la cunoștință, de către mult stimabilii generali și comandați ai organizației teroriste NATO.
În calitate de plătitor de taxe și finanțator al șireturilor voastre, am dreptul să vă cer să faceți public acest lucru:
Vreau baza de date cu toți politicienii care au semnat acte de agresiune militară începând cu anul 1992 – de când coioșii lideri politici a visat o nouă ordine mondială;
Vreau nume, prenume, naționalitate, semnătură;
Vreau, în clar, pentru ce operațiune militară a semnat politicianul
Vreau, în clar, câți morți și răniți a provocat operațiunea militară respectivă
Vreau, în clar, faptul că acești politicieni și-au asumat morții și răniți și actul de a ucide… prin propria lor semnătură de nemernici nenorociți.
Pentru că, cu siguranță, acești lideri politici au coaiele extrem de mari – devreme ce ordonanța militară zice să nu ucizi, iar ei zic contrariul. Sigur le au mai mari decât dumnezeu.
Haida’ să vă zic și un banc sec:
În mâna mea dreapta am un pistol (mistico-tactic),
Pe țeava lui am pus un obuz. O ghiulea. (muniție de război, religios),
Încărcătura explozivă este biologică,
Teava este îndreptată către tâmpla întregii umanități.
Morala este: dacă eu trag, sunt curat ca lacrima….
Cad la pat toți plătitorii de taxe, care finanțează terorismul practicat de mult prea coioșii lideri politici, iar voi, ca militari, ca organizație teroristă ce sunteți pe nume NATO, picați drept fraierii, cumva picați ca ursul păcălit de vulpea politică.
Adică de clasa politică internațională.
Și, practic, eu, dintr-un foc de armă, opresc terorismul instituționalizat și social acceptat.
Este da’ dreptu’ surprinzător cum o organizație atât de mare, se lasă pe mâna și sub semnătura liderilor politici SUA-UE-NATO.
Și cum i se scoală unui politician, cum voi executați ordinul de a da foc din cer peste oameni.
Nu e ca și cum nu s-a scris acum 20 dă secole de zilele astea mizerabile pe care le trăiește întreaga umanitate. Și cu toate că istoria s-ar fi putut scrie altfel, nimeni n-a dorit, nimeni n-a încercat, nimeni nu a avut ambâțul necesar pentru a scrie istoria altfel.
Deci.
Faceți public pe site-ul NATO baza de date cu toți liderii politici semnatari ai actelor de agresiune militară, așa cum v-am explicat mai sus.
Dacă eu plătesc, eu am dreptul, iar voi obligația
Intrăm într-un nou mileniu, iar haina militară trebuie să rămână nepătată. Umanitatea când dă de dreacu’ o dă în sos… Adică o dă în semnalul internațional (S.O.S) Save Our Souls, indiferent de religia acelui suflet. Nu vi se pare bizar, că în fața morții toți avem aceași religie? A vieții?
Cum se face că milităria poate ajunge la un numitor comun, iar politicienii și preoții nu se pot învoi într-un numitor comun?
Aici stă mărul discordiei… prostiei omenești, care ie mult mai periculoasă decât diavolul însăși. Priviți vă rog această fotografie de mai jos:
Explicați-mi și mie: cum pula mea poate să vadă ăsta inamicu’, adică diavolul?
Dacă are ochelarii de noapte pe ochi, pe timp de zi. Mie mi se pare că ăsta e orb. Și este rușinos pentru NATO să trimită la război militari orbi. Chiori. Handicaproști.
Sunt toate indiciile, zic eu, stau și io așa ca prostu și mă gândesc, că prin lume a trecut diavolul și, probabil, și-a zis, având demnitatea lui: i-o n-am cum să atac o umanitate care își dă singură cu tesla în tibie…. din cauza prostiei omenești.
Vă zic chestia asta pentru că la mine în familie există o tradiție militară pe care o consider demnă de respect: ai mei au luptat și în primu’ război mondial, au luptat și în al doilea. Și nu oricum, au fost dăia’ din prima linie și uite că au supraviețuit….
Și cu toate că-i consider niște ratați, le dau respectul cuvenit.
N-au fost colonei sau alți înalți demnitari din armată. Mă înțelegeți. Au fost dăia de acțiune…. nu militari dăia care stă la birou și dă ordine… Ba mai mult, taică-miu le-a predicat comuniștilor cretinizmul și, surprinzător, n-a ajuns în groapă înainte de vreme. Ceea ce zic eu că mă validează ca având ceva expertiză de ordin militar.
Și d-aia vă și zic: în lume trebuie dată jos din pod milităria. Avem oportunitatea de a îngropa securea războiului pentru totdeauna.
Vreau baza de date cu toți liderii politici care au semnat acte de agresiune militară, așa cum v-am solicitat mai sus.
Vreau să îi invit public la un espresso scurt. Tare.
Un intelectual care promovează democrația în România câștigă în medie 8650 LEI NET / lună.
Sunt mai multe organizații foarte dubioase, marea majoritate în București, care promovează democrația și exercițiul democratic, așa scârbos și imbecil pe care îl vedeți din patru în patru ani.
De ceva timp, câțiva ani, o serie de investitori, băieți deștepți, bagă fise în intelectualii tonomat pentru promovarea democrației, a votului corect, care contează, samd.
Abonează-te aici pentru a afla rezultatele primului studiu cu privire la câtă păpică încasează intelectualii pentru a-ți spune ție că “fiecare vot al tău contează“, etc, samd. (nu uita să menționezi în comentariu #intelectualii-papica-la-burtica).
În cap, 2016-2019. RIP. Ura și la gară! Primă căsnicie. Prima căsătorie. Primul regim matrimonial, ca să cităm prevederile legale. Între 33-36 ani, m-am încumetat și eu. Și cam astea-s chestiile pe care le-am învățat eu în vreo 1000 de zile, cât am rezistat și eu și ea:
1.Dacă te înjură că i-ai mâncat mâncarea, clar vine divorțul…
Pregătește-te. Garantat ceva e pe țeavă. Nu-i a bună. Ceva plutește în aer. Chiar dacă 99% dintre mese tu le-ai gătit, cum am făcut eu în această căsnicie, garantat soția ta se pregătește să ți-o coacă. Ți-o coace, te frige, te arde.
2.Dacă nu te întreabă unde ai fost când ajungi dimineața, clar că vine divorțul…
Nu sunt genul de om care să se clatine la băutură și nici nu prea beau în timpul săptămânii, dar un weekend pe lună tot ajung spre dimineață. E, dacă ați intrat în perioada asta, tu cu soția/soțul, clar vine divorțul. Dacă-i zici că ai fost la curve și se enervează, clar că vine divorțul.
3.Dacă-ți zice că trăiește doar pentru copil, clar nu trăiește nici pentru ea nici pentru copil
Și e doar o chestie de curaj dacă vine sau nu divorțul. Copilul nu vine și nu pleacă nicăieri. Dar divorțul, în acte, ține de curaj. Că el, divorțul, e ca și pronunțat în fapt. E doar o chestie de drept. Și de ați asuma curajul. În astfel de cazuri, cred că și copilul se pronunță în favoarea divorțului.